Intervențiile Inspectoratului pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare în perioada 10–12 octombrie 2025
Pe lângă toate intervențiile noastre recente, vrem să vă reamintim cât de importantă este atenția în această perioadă rece. Temperaturile scad și cu toții ne încălzim locuințele, dar vă rugăm să fiți prudenți!
În perioada 10–12 octombrie 2025, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare au intervenit pentru gestionarea unui număr total de 80 de situații de urgență, dintre care 77 au fost misiuni SMURD pentru acordarea primului ajutor medical calificat și transportul persoanelor la unități spitalicești.
Pe lângă aceste intervenții medicale, pompierii au acționat și în cadrul unor misiuni de descarcerare și salvare a persoanelor implicate în accidente rutiere sau aflate în dificultate, astfel:
10 octombrie 2025:
* Accident rutier între două autoturisme la intrarea în localitatea Ciuperceni. În urma impactului, una dintre victime a fost găsită încarcerată dar conștientă.
La fața locului s-au deplasat forțe din cadruI Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD. Victima a fost extrasă în siguranță și predată echipajului medical pentru evaluare și transport la spital.
* Accident rutier în localitatea Ghenci, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în șanț. O persoană a fost găsită încarcerată. La intervenție au participat o autospecială de stingere, echipajul de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei și un echipaj SAJ. Victima încarcerată a fost extrasă în siguranță și predată echipajului medical prezent la locul evenimentului.
11 octombrie 2025
* Pompierii au fost solicitați pentru deblocarea unei uși de apartament în municipiul Carei, pe strada Eliberării. S-a intervenit cu o autospecială de descarcerare, iar acțiunea s-a desfășurat fără incidente.
Dragi sătmăreni,
Pe lângă toate intervențiile noastre recente, vrem să vă reamintim cât de importantă este atenția în această perioadă rece. Temperaturile scad și cu toții ne încălzim locuințele, dar vă rugăm să fiți prudenți!
Sobele și mijloacele de încălzire trebuie verificate înainte de a le folosi. Nu uitați să curățați coșurile de fum și să nu lăsați focul nesupravegheat. Folosiți materiale sigure și evitați improvizațiile care pot duce la tragedii!
Dacă observați o situație periculoasă sau aveți nevoie de ajutor, apelați de urgență 112!