POMPIERII MILITARI ÎN ISTORIA JUDEŢULUI SATU MARE

Istoria pompierilor sătmareni se leagă de Turnul Pompierilor, element devenit simbol pentru aceasta armă în judeţul Satu Mare. Totul a început la sfârşitul secolului XIX, când  în urma demersurilor întreprinse de către magistratul oraşului Satu Mare, Cămara regală aproba în anul 1768, constituirea unui edificiu de piatră şi cărămidă destinat primăriei oraşului. Această nouă clădire a fost terminată prin anul 1777 şi se găsea pe locul unde se află astăzi Hotelul Dacia. Aici au fost adăpostite organele administrative şi judecătoreşti ale oraşului.

Amintirea acestui  edificiu   în memoria sătmărenilor a dăinuit până în zilele noastre cu denumirea de "casa cu turn". Turnul instalat deasupra imobilului  a  servit ca observator   (foişor)     pentru  supravegherea ordinii şi liniştii publice,    precum şi pentru depistarea  eventualelor  incendii, până în anul 1900 când acesta va fi demolat, construindu-se actualul "Complex hotelier şi de alimentaţie pubică “DACIA”.

    Pentru înlăturarea acestui inconvenient, la îndemnul comandantului pompierilor Gyula Tankoczi, episcopul catolic Meszlenyi Gyula va aloca suma de 20.000 de coroane de aur pentru construirea unui turn special de supraveghere, cunoscut şi în prezent ca fiind „Turnul Pompierilor”.

              Turnul pompierilor – acest turn zvelt, care se ridică în centrul orașului, în curtea fostei clădiri a poliției, dă o notă caracteristică arhaică aspectului urbanistic al municipiului Satu Mare. Are o înălțime de 45 metri, iar la bază are un soclu cu secțiunea pătrată, cu latura de 4,30 m, înalt de 8 m, cu interiorul octogonal, iar la exterior cu o cornișă, se continuă cu un tambur de formă cilindrică ce se ingustează spre partea superioară, prevăzut cu 13 ferestre cu tâmplăria metalică dispusă în spirală. În interior are o scară metalică în spirală cu 174 trepte, iar la înălțimea de 33,75 m s-a prevăzut o platformă circulară cu balustradă pentru supraveghere, realizată în console metalice.Turnul se termină printr-un coif executat din șarpantă de lemn și învelit cu plăci de alamă, imitând forma unui clopot.

                   Construcția Turnului pompierilor din Satu Mare , operă a arhitectului Vajoay Ludovic, a început la sfârșitul anului1903 iar dezvelirea oficială a acestuia a avut loc la data de 25 septembrie 1904 în cadrul unor manifestări fastuase. La ora 12.00 a avut loc alarmarea pompierilor pentru stingerea unui incendiu simbolic (exercițiu de stingere) la clădirea numită “Casa Albă”, exercițiu urmărit de o bună parte din locuitorii orașului. La ora 13.00 oficialitățile și participanții au fost invitați la restaurantul hotelului “Dacia” unde s-a organizat un banchet în cinstea pompierilor din oraș. Festivitățile s-au încheiat cu un bal în aer liber, fiind de altfel primul bal în aer liber din istoria localității.

 

ÎNFIINȚAREA PRIMELOR CAZĂRMI DE POMPIERI

 

Primele repere istorice despre pompierii sătmăreni le aflăm în anul 1804, când conducerea oraşului Satu Mare a comandat la un meşter specialist, numit J. Remost, o "mare pompă de incendiu".

Când în anul 1812 a ars aproape în întregime satul Bercu, oraşul Satu Mare a fost printre primele localităţi care a ajutat locuitorii satului incendiat, trimiţîndu-le pâine, grîu şi mălai în cantităţi mari. După marele incendiu din satul Bercu, magistratul oraşului Satu Mare a hotărît ca fiecare meşter de breaslă să fie obligat să aibă şi pompe de incendiu manuale.

     În anul 1820 au ars Parohia şi mai multe case din Satu Mare. Din această cauză magistratul oraşului Satu Mare a decis că în afară de paza din Turnul pompierilor, să fie pus şi câte un paznic pentru observarea incendiilor şi în turnurile bisericilor reformate din Satu Mare şi Mintiu. Deci rezultă clar că în anul 1820 există un turn al pompierilor, probabil turnul primăriei vechi construit din lemn în anul 1777, iar apoi supraînălţat cu încă un etaj, unde s-a ţinut serviciu permanent, zi şi noapte, pentru observarea incendiilor.

      Grija autorităţilor locale pentru prevenirea şi stingerea incendiilor s-a concretizat prin înfiinţarea în anul 1875 a "Reuniunii pompierilor voluntari din Satu Mare". Reuniunea a fost condusă în fapt, timp de 10 ani, de către J. Ferenczy, care a organizat o echipă de pompieri, a redactat "Regulamentul  de  organizare  şi funcţionare   a   Reuniunii   pompierilor voluntari din Satu Mare", care, după ce a fost  aprobat  de  conducerea  oraşului,   a rămas în vigoare până în preajma primului război mondial.

 

DOTAREA CU UTILAJE A PRIMELOR FORMAȚIUNI DE POMPIERI

 

      Pentru intervenţie la stingerea incendiilor, pompierii aveau în dotare utilaje de tip hipo. In anul 1913, episcopul Borpmisza Tibor, în calitate de patron al Reuniunii, va dona acesteia un automobil (autopompă) în valoare de 20.000 coroane. Interesant de subliniat este faptul că Reuniunea avea şi o "secţie de salvare", încadrată cu pompieri salvatori voluntari şi înzestrată cu o căruţă şi cu echipamentul necesar acordării primului ajutor medical, care intervenea în cazuri de înjunghieri, accidente rutiere, înec, sinucideri, otrăviri, arsuri, muşcături de câine şi altele.

     Incepând cu anii 1930-1931, Reuniunea va funcţiona ca "Serviciu de incendiu" în subordinea Primăriei oraşului Satu Mare, avându-1 ca şef pe Carol Blaga și comandant executiv pe Aurel Puşcaşu. În iulie 1932 documentele îl consemnează ca prim comandant pe Gavril Păuşan, viitorul chestor al Poliţiei de Stat Satu Mare. 

REORGANIZAREA FORMAȚIUNILOR DE POMPIERI LA NIVEL LOCAL

 

In anul 1910, numărul pompierilor activi din municipiul Satu Mare era de 10, în 1931 de 16, iar în 1933 numărul lor s-a mărit la 20, fiind angajaţi şi doi şoferi. A fost reorganizat şi corpul pompierilor voluntari infiinţându-se o echipă din 30 de pompieri în 1931.

           Funcţionarea anevoioasă şi uneori defectuoasă a acestor asociaţii, lipsa de organizare unitară a serviciilor de incendii, dotarea modestă cu mijloace adecvate de intervenţie la incendiu, rapida înflorire economică din perioada interbelică au pus la modul imperativ problema eficientizării activităţilor de prevenire şi stingere a incendiilor, necesitatea trecerii de la amatorism şi voluntarism, la profesionalism.

Promulgarea la 3 aprilie 1936 a Legii de organizare a pompierilor, a creat cadrul legislativ privind organizarea şi funcţionarea în mod unitar a unităţilor, subunităţilor şi formaţiunilor civile de pompieri în România întregită.

 

ÎNFIINȚAREA COMPANIILOR DE POMPIERI DIN SATU MARE ȘI CAREI

 

 Infiinţarea subunităţilor din Satu Mare şi Carei s-a făcut în 1936, o dată cu majoritatea unităţilor din Transilvania şi Banat, înlocuind serviciile de incendiu ale primăriilor municipiilor şi oraşelor, preluând localurile, materialele de incendiu şi mobilierul ce a aparţinut serviciilor respective. In baza legii de organizare a pompierilor, promulgată prin înaltul Decret nr. 815 din 3 aprilie 1936, care a creat cadrul legislativ unitar pentru funcţionarea instituţiei pompierilor din România întregită, cele două subunităţi s-au înfiinţat prin Ordin de Zi al Comandamentului Pompierilor Militari, după obţinerea în prealabil a "consimţământului" primăriilor municipiului Satu Mare, respectiv a oraşului Carei de a-şi militariza serviciul de incendiu. Potrivit Legii de organizare a pompierilor, întreţinerea unităţilor de pompieri militari cădea în sarcina primăriilor localităţilor unde acestea s-au înfiinţat.

Compania de Pompieri militari Satu Mare s-a înfiinţat la l octombrie 1936, cu un efectiv bugetar de: un căpitan comandant, un subofiţer instructor şi 23 de militari în termen. Compania de Pompieri militari din Carei, sub denumirea de Secţia de pompieri militari, din l noiembrie 1936, cu un efectiv bugetar de un comandant (provizoriu plutonier) şi 16 militari în termen, numiţi oameni trupă.

  Ambele aparţineau, pe linia specialităţii, de grupul 6 Pompieri Cluj. Pe linie administrativ teritorială aparţineau de judeţul Satu Mare, respectiv de judeţul Sălaj.

DOTAREA UNITĂȚILOR DE POMPIERI - 1936

 

Privind dotarea cu materiale de combatere a incendiilor, în cazul  Companiei   de pompieri Satu Mare din procesul-verbal de predare-primire datat 2 octombrie 1936, încheiat între  "Paul Petraş -comandantul pompierilor civili din Satu Mare şi  căpitan Grumăzescu Petre-comandantul Companiei Pompieri Satu Mare, rezultă următoarele utilaje:                             

-         2 pompe (nr. l şi nr. 2);

-         l car de unelte;

-         l autostropitoare "De Dion Bonton"(în stare rea de funcţionare);

-         l motopompă sistem Renault;

-         o scară mecanică de 18 metri cu 2 felinare;

-         l stingător cu furtun;

-         scări simple, trăgătoare şi englezeşti din bucăţi;

-         4 cai cu harnaşament complet;

-         alte materiale.

În ceea ce priveşte echipamentul de protecţie şi salvare pentru servanţi, cuprindea în 1936 la Companiile din Satu Mare şi Carei următoarele: cuie de salvare; pompa şi masca contra fumului; centura de piele de la funia de salvare; sac de salvare la 16 metri; pernă de salvare; lădiţe cu medicamente; mănuşi de piele; mască franceză completă; centură de topor subofiţerească; brâie de incendiu. În documentele de arhivă sătmărene, din perioada 1936-1947, nu se fac referiri legate de completarea tehnicii de stingere, fapt ce ne determină să credem că, cel puţin în acel deceniu, dotarea celor două subunităţi nu a suferit modificări importante.

POMPIERII SĂTMĂRENI DUPĂ 1945

 

In arhiva Primăriei municipiului Satu Mare se află documentele în legătură cu asigurarea financiară a Companiei de pompieri militari, începând cu luna aprilie 1945, fapt ce demonstrează că aceasta şi-a reluat activitatea la scurt timp după eliberarea localităţii, în organizarea şi cu efectivele regăsite în anii 1946-1947.    

Chiar dacă cele două subunităţi erau subordonate aceluiaşi “Ţinut”, au evoluat în judeţe diferite, în localităţi de ranguri diferite, fapt ce şi-a pus amprenta asupra activităţii lor. Cu toate acestea putem aprecia că misiunile lor au fost identice, adică, "Prevenirea şi combaterea sinistrelor, precum şi executarea măsurilor impuse pompierilor prin Regulamentul apărării pasive..." De asemenea, în cazul ambelor subunităţi, având în dotare autopompe cisternă stropitoare cu dispozitiv de stingere a incendiilor, o sarcină frecventă era şi stropitul străzilor. Ca urmare a intervenţiei făcute de Direcţia Artileriei la Comandamentul Pompierilor Bucureşti, în anul 1939, pompierii militari din "garnizoanele unde existau depozite de muniţiuni, să conlucreze la operaţiunile de stropire a magaziilor de muniţii cu materialele (motopompe) şi personalul său".

IMAGINEA INSTITUȚIEI

 

Privind relaţiile interumane dintre pompierii militari şi autorităţile locale, am reţinut că acestea au fost bune, fapt rezultat din adresa de felicitare adresată de comandantul Secţiei de Pompieri Carei, plutonier major Căprăruş Nicolae, primarului oraşului Carei, cu prilejul anului nou 1939/1940, la care primarul răspunde cu "mulţumiri pentru urări". In concluzie, pompierii militari sătmăreni au trăit şi muncit alături de populaţia din judeţ, îndeplinindu-şi cu dăruire şi spirit de abnegaţie misiunile ce le-au fost încredinţate, asigurând relaţii de bună înţelegere, conlucrare şi cooperare cu organele administraţiei publice locale, conducerile unităţilor economice şi întreaga populaţie. Evenimentele istorice din viaţa poporului şi a ţării s-au răsfrînt şi au fost resimţite şi de pompierii militari sătmăreni.

INUNDAȚIILE DIN 1970

 

         56 de oameni și peste 20.000 de animale a ucis Someșul în data de 14 mai 1970. Alți mii de sătmăreni și-au pierdut agoniseala, după ce apele învolburate au acoperit o treime din județ și mai bine de jumătate din orașul Satu Mare. În cifre seci, pierderile suferite de atunci ajung la 259 de milioane de lei.

 

         În cartierul de jos al municipiului Satu Mare, nivelul apei la inundațiile din 1970 a atins doi metri, zona fiind denumită acum cu numele de “14 Mai” unde s-au înregistrat și cele mai mari pagube.

         “S-a rupt digul” – Semnalul de alarmă cu privire la creșterea periculoasă a nivelului Someșului s-a tras cu o zi înainte de dezastru, în 13 mai. În dimineața zilei următoare, apele Someșului începeau să acopere județul. Digul s-a rupt în zona localităților Văii Vinului, Culciu Mare, Apa și Odoreului. 

         Echipa de salvare a populației a fost condusă de un reprezentant al Ministerului Internelor, venit special din capitală. Un grup de 10 pompieri de la stația locală au “luptat” timp de două săptămâni, fără pauze, ca să salveze cât mai mulți oameni și cât mai multe bunuri. 

         Pompierii au fost în acea zi, eroii orașului. Unul din ei este colonelul Nicolae Bucur, care a fost premiat pentru eforturile depuse în vremurile grele din luna mai 1970. Echipele de pompieri au fost ajutate de sute de sătmăreni, unii au oferit refugiu familiilor sinistrate, alții au adunat pături, haine, apă potabilă și mâncare pentru aceștia.

 

FORMAȚIUNI CIVILE DE POMPIERI

 

            Cu toate că existau date foarte puţine, în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 44/1951, se trece la organizarea formaţiilor civile şi voluntare de pază contra incendiilor în unităţi economice, instituţii şi localităţi, a căror activitate a fost îndrumată şi sprijinită permanent de pompierii militari sătmăreni, asigurându-se locul şi rolul corespunzător al acestora în unităţile şi localităţile în care sunt constituite.

         Printre primele formaţiuni civile de pompieri constituite pe teritoriul judeţului nostru sunt cele de la S.C. UNIO SA şi S.C. SAMOBIL SA din Satu Mare, precum şi cele din comunele Berveni şi Livada. Demn de remarcat este faptul că prin Hotărârea Consiliului de Miniştri din 3 septembrie 1953, ziua de   13  septembrie  a fost declarată  ca "ZIUA  POMPIERILOR  DIN ROMÂNIA", ca un omagiu adus eroilor căzuţi pe Dealul Spirii din Bucureşti, în acea zi memorabilă a anului revoluţionar 1848. Această zi a fost sărbătorită în fiecare an de către pompierii militari şi civili sătmăreni în cadrul unor festivităţi comemorative, cu rezultate  deosebite  în  munca şi întrecerile organizate  în întâmpinarea acestei zi.

 

         Un succes remarcabil   în   acest   sens   îl constituie  clasificarea  formaţiei civile  de  pompieri  a  oraşului Tăşnad  pe  locul  I  pe  ţară  în întrecerea dintre formaţii, în anul 1991, precum şi a cercului de elevi "Prietenii  pompierilor"  a  Scolii generale  nr.   7  Satu   Mare  în întrecerile profesionale ale acestei categorii de pompieri, în anul 1995.

REORGANIZAREA POMPIERILOR MILITARI DUPĂ 1989

 

           Posibilităţile deschise de evenimentele sociale din decembrie 1989 au adus modificări esenţiale şi în struc­tura organizatorică şi funcţională a unităţii.

Pornindu-se de la rolul important în concepţia occi­dentală pe care le au organele de logistică au fost create primele elemente care duceau spre o desprindere din acest punct de vedere a unităţii de pompieri de Inspectoratul Judeţean de Poliţie, care asigura elementul logistic la vremea respectivă. În acest sens au fost create funcţii şi structuri care să poată desfăşura o activitate independentă pe linia asig­urării logistice şi financiar-contabile. S-a investit un volum mare de muncă în selecţionarea per­sonalului corespunzător, instruirea acestuia de către per­soanele specializate din Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari, crearea unor noi condiţii normale de desfăşurare a muncii în concordanţă cu legis­laţia apărută, îndeosebi după anul 1989.

 

         Tot ca scop al direcţionării activităţii unităţii spre ţinte exacte şi eficiente, în anul 1994 au fost create condiţiile pentru asigurarea unei asistenţe medicale calificate şi oportune prin crearea cabinetului medical de unitate încadrat cu medic şi asistent medical.            

         La data de 01.01.1990 unitatea noastră dispunea de un număr de 34 mijloace p.s.i. şi transport, s-au primit în perioada 01.01.1990 - 01.01.2000 mijloace de transport noi, 7 mijloace p.s.i. de la stocul de mobilizare şi un mijloc p.s.i. prin transfer şi au ieşit în aceeaşi perioadă 9 mijloace p.s.i. şi transport prin casare, 6 mijloace p.s.i. prin transfer către instituţii publice. 

        

         Intr-un mod creator a fost regândit şi procesul de instrucţie, s-a renunţat la durata stagiului militar de l an şi patru luni şi s-a stabilit la un an de zile, a fost modificat sistemul de recrutare şi încorporare, modificându-se anu­mite bareme şi s-au realizat încorporări la 4 luni, ceea ce a dus la o nouă existenţă a ciclurilor de instrucţie pentru trupă. Pornind de la principiul intervenţiei rapide, utile şi efi­ciente au fost angajaţi militari pe bază de contract folosiţi în principiu pentru nevoi operative, dar s-au întreprins măsuri şi pentru înfiinţarea a noi subunităţi de intervenţie, cea de la Negreşti-Oaş fiind înfiinţată în anul 1994. Coordonarea operativă şi calificată a operaţiunilor de luptă specifice a primit un plus de eficienţă prin insti­tuirea unui serviciu de permanenţă la conducere şi per­manentizarea executării serviciului operativ în punctul de comandă al unităţii.

         Un moment important al istoriei pompierilor militari sătmăreni s-a consumat în anul 1997, când unitatea primeşte denumirea de Grupul de pompieri „SOMEŞ" al judeţului Satu Mare, iar prin decretul Prezidenţial nr. 517 din 10.10.1997 i se acordă Drapelul de luptă. Acest eveni­ment a fost onorat de prezenţa domnului general de brigadă Udor Aurel, adjunct al comandamentului C.P.M., în ziua de 08.11.1997, în cadru festiv, la Monumentul Ostaşului Român din Satu Mare. 

Odată cu înmânarea Drapelului de Luptă cel mai tânăr contingent de militari în termen din unitate, de la Grupul de Pompieri POROLISSUM al judetului Sălaj şi de la Batalionul de Jandarmi Satu Mare au depus jurământul militar, alături de militarii unității. La festivitate a participat din partea Parlamentului Romaniei dl. deputat Pop Viorel, precum şi oficialitați şi comandanți ai unităților militare din Satu Mare şi județele vecine.

In cuvântul său dl. col. Udor Aurel a arătat: "trăim azi, împreună, clipe de înăltător şi vibrant patriotism, de mândrie şi aleasă satisfactie prilejuite de acest eveniment cu dublă semnificație în viața unitțtii dumneavoastră: acordarea Drapelului de Luptă Grupului de Pompieri "SOMEŞ" al judetului Satu Mare şi depunerea jurământului militar de către cel mai tânăr contingent de militari pompieri sub faldurile mândrului tricolor.

Aceasta zi va rămâne înscrisă cu litere de aur în istoria unității, fiind ziua când prin Decret al Preşedintelui României s-a acordat Drapelul de luptă, actul de identitate cel mai prețios ce înnobilează această unitate a Corpului Pompierilor Militari.

A urmat sfințirea Drapelului de Luptă de către un sobor de preoți, după care a fost înmânat comandantului unității, dl. col. Pop Gheorghe care a defilat cu acesta în fața formației, în uralele militarilor şi mulțimii aflate la festivitate.