Incendiu la o stivă de lemne, în localitatea Târșolț

Incendiul a fost lichidat, iar în urma evenimentului nu au fost înregistrate victime.

Astăzi, 10 septembrie, în jurul orei 16:31, pompierii din cadrul Secției de Pompieri Negrești-Oaș au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o stivă de lemne, din localitatea Târșolț.

La locul intervenției s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, cu șase cadre militare.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la o stivă de lemne, cu un volum de aproximativ 4-5 metri cubi, existând posibilitatea de propagare la o anexă gospodărească din apropiere.

Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, reușind să împiedice propagarea flăcărilor la anexa gospodărească. La intervenție a participat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Târșolț.

Incendiul a fost lichidat, iar în urma evenimentului nu au fost înregistrate victime.

 

Cauza probabilă a producerii incendiului : foc deschis în spații deschise.