Concursul „Prietenii Pompierilor” – spirit de echipă, fair-play și performanță la etapa județeană organizată de ISU Satu Mare
Evenimentul s-a desfășurat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare și Primăria Municipiului Satu Mare, instituții care susțin constant activitățile dedicate siguranței și educației tinerilor.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare a organizat, pe stadionul din municipiul Satu Mare, etapa județeană a concursului cercurilor tehnico-aplicative de elevi „Prietenii Pompierilor”, un eveniment dedicat educației preventive, spiritului civic și dezvoltării deprinderilor de intervenție în situații de urgență.
Evenimentul s-a desfășurat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare și Primăria Municipiului Satu Mare, instituții care susțin constant activitățile dedicate siguranței și educației tinerilor.
Competiția a reunit elevi ambițioși și bine pregătiți, care au demonstrat disciplină, curaj, spirit de echipă și dorința de a se autodepăși în cadrul probelor teoretice și practice. Atmosfera a fost una plină de emoție și entuziasm, fiecare echipaj oferind un exemplu de implicare și responsabilitate.
La finalul concursului, clasamentul a fost următorul:
Categoria Băieți / Mixt
Locul I – Liceul German Johann Ettinger, prof. coordonator Ciorba Romeo
Locul II – Școala Gimnazială Homorodu de Mijloc, prof.coordonator Vass Ildiko
Locul III – Școala Gimnazială Vetiș, prof. coordonator Peter Robert Locul IV – Școala „Lucian Blaga” Satu Mare, prof. coordonator Fărcășanu Ramona
Locul V – Palatul Copiilor Satu Mare, prof. coordonator Szemak Attila
Categoria Fete
Locul I – Liceul German Johann Ettinger, prof.coordonator Bancoș Veronica
Locul II – Palatul Copiilor Satu Mare, prof.coordonator Bancoș Veronica
Locul III – Școala Gimnazială Negrești-Oaș, prof.coordonator Bud Elena.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” Satu Mare felicită toate echipajele participante, profesorii coordonatori și susținătorii acestora pentru efortul, seriozitatea și dedicarea demonstrate pe parcursul competiției.
Prin astfel de activități, tinerii au oportunitatea de a învăța importanța prevenției, a muncii în echipă și a reacției corecte în situații de urgență, valori esențiale pentru siguranța comunității.
Mulțumim tuturor partenerilor care au contribuit la buna desfășurare a acestui eveniment și la promovarea spiritului civic în rândul elevilor.





