Ziua Pompierilor din România, încheiată la Satu Mare printr-o ceremonie militară și paradă

Parada militară de astăzi a marcat încheierea zilelor dedicate pompierilor români , zile în care am celebrat tradiția, curajul, sacrificiul și profesionalismul celor care, zi de zi, sunt pregătiți să intervină pentru protejarea vieții, a bunurilor și a comunității.

Astăzi, la Satu Mare, manifestările dedicate Zilei Pompierilor din România, sărbătorită anual la 13 septembrie, s-au încheiat printr-o ceremonie militară, urmată de parada cadrelor militare și prezentarea tehnicii de intervenție a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” Satu Mare.

În zilele premergătoare, pompierii sătmăreni au fost, prin activitățile organizate, aproape de comunitate,  promovând misiunile, valorile și profesionalismul salvatorilor.

Ceremonia de astăzi a fost un moment de recunoaștere și apreciere pentru întreaga activitate desfășurată de pompierii sătmăreni. Au luat cuvântul prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamas și primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor. De asemenea, colonelul Buzduga Sergiu Marius, inspector-șef al ISU „Someș” Satu Mare, a dat citire mesajului Inspectorului General al IGSU, general de brigadă Lucian Dumitru Marciu.

Unul dintre momentele importante ale ceremoniei a fost înaintarea în grad înainte de expirarea stagiului minim a unor cadre care s-au remarcat prin implicare și profesionalism:

* Căpitan Mondoca Florin – înaintat în gradul de maior

* Plutonier adjutant Kuc Cătălin– înaintat în gradul de plutonier adjutant-șef

* Plutonier adjutant Rabotin Marius – înaintat în gradul de plutonier adjutant-șef

* Plutonier adjutant Moldovan Remus – înaintat în gradul de plutonier adjutant-șef

* Sergent-major Cosmuța Florin – înaintat în gradul de plutonier.

Aceste avansări reprezintă o recunoaștere a muncii, pregătirii și responsabilității demonstrate în îndeplinirea misiunilor.

Un loc important în cadrul manifestărilor l-au ocupat și sportivii ISU Satu Mare,  care demonstrează că pregătirea fizică, disciplina, perseverența și spiritul de echipă sunt valori esențiale atât în intervenție, cât și în competiție.

Printre rezultatele remarcabile se numără:

* Plutonier adjutant Kompasz Gabriel– locul II la competiția „Scări pe Toacă”, categoria 41+;

* soldatul Corondan Gheorghe – locul I și medalie de aur la decatlon precum și locul III la săritura în lungime, în cadrul Campionatului Național de Seniori la atletism;

* sublocotenent Butean Daiana– rezultate deosebite la Campionatul Mondial de Karate WUKF: locul I la Kumite Shobu Sanbon, locul I cu echipa Rotativ și locul II cu echipa Shobu Sanbon;

* Lotul sportiv ISU „Someș” Satu Mare – locul III la proba de ștafetă 4x100 m la Concursurile Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență;

* Echipa de descarcerare – locul III la etapa interjudețeană a Concursului Național de Descarcerare și Prim Ajutor, desfășurată în Sălaj.

Totodată, a fost apreciată performanța echipei „Prietenii Pompierilor” a Liceului Teoretic German „Johann Ettinger”, care a participat la Olimpiada Tinerilor Pompieri din Cehia, obținând locul 20 din 39 de echipe la categoria "Silver".

Un moment deosebit de apreciere a fost dedicat lotului SPSU DRÄXLMAIER, care a reprezentat cu onoare județul Satu Mare la etapa națională a Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență, desfășurată la Buzău, obținând rezultate remarcabile. Echipa a demonstrat pregătire și spirit de echipă, clasându-se pe podium și confirmând valoarea pompierilor din serviciile private pentru situații de urgență și contribuția acestora la siguranța comunității.

Un moment  emoționant a fost acordarea diplomelor onorifice pentru Pompierul anului și Salvatorul anului:

🏅 Pompierul anului – plutonier adjutant-șef Moș Olimpiu

🏅 Salvatorul anului – plutonier adjutant-șef Czier Tiberiu

Distincțiile reprezintă recunoașterea dăruirii, sacrificiului și profesionalismului cu care aceștia își desfășoară activitatea în slujba comunității.

De asemenea, în cadrul manifestărilor au fost evidențiați pompierii sătmăreni care au participat la misiuni externe în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă, contribuind la stingerea incendiilor de pădure din Franța și Elveția și reprezentând cu onoare România.

Momentele solemne  au fost completate de momente artistice care au adus emoție și culoare ceremoniei. Mezzosoprana Papp Beáta a oferit un moment muzical deosebit, intonând Imnul de stat al României iar taragotistul Călin Borșe a încântat publicul, contribuind la atmosfera festivă a evenimentului.

Parada militară de astăzi a marcat încheierea zilelor dedicate pompierilor români , zile în care am celebrat tradiția, curajul, sacrificiul și profesionalismul celor care, zi de zi, sunt pregătiți să intervină pentru protejarea vieții, a bunurilor și a comunității.

 

La mulți ani tuturor pompierilor!