Competiția Națională de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat, desfășurată la Zalău
Cei care doresc să susțină echipa ISU Satu Mare sunt așteptați în zilele de 7 mai, între orele 08.30–15.00, și 8 mai, în intervalul 08.30–12.30, în parcarea centrului comercial Zalău Value Centre.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” Satu Mare participă, în aceste zile, la Competiția Națională de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat, desfășurată la Zalău, alături de alte cinci echipaje din județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș și Sălaj.
Evenimentul a debutat în această după-amiază printr-o ceremonie oficială la care au fost prezenți reprezentanți ai autorităților locale și ai sistemului medical de urgență, marcând startul unei competiții menite să testeze profesionalismul și capacitatea de reacție a salvatorilor.
Echipajul ISU Satu Mare își va demonstra abilitățile în cadrul unor scenarii complexe, inspirate din intervenții reale, unde fiecare secundă contează. Pe parcursul celor două zile de concurs, pompierii sătmăreni își vor pune în valoare pregătirea, coordonarea și capacitatea de a acționa eficient în situații critice, reprezentând cu mândrie județul în această competiție de anvergură.
Competiția se desfășoară contracronometru și este deschisă publicului larg, oferind celor interesați oportunitatea de a observa îndeaproape modul de intervenție al echipajelor de salvatori.
Cei care doresc să susțină echipa ISU Satu Mare sunt așteptați în zilele de 7 mai, între orele 08.30–15.00, și 8 mai, în intervalul 08.30–12.30, în parcarea centrului comercial Zalău Value Centre.
Mult succes tuturor salvatorilor participanți!



